Category Archives: Bogdan

Teama

Iubito, uneori ma intreb ce-ti place la mine. Si ma intreb cu teama. Pentru ca ma cunosc.

Adica, sunt un om normal, n-am nimic deosebit. Ba dimpotriva, sunt o panarama, ascult hip-hop si fredonez injuraturi cu satisfactie. Fumez ca turbatul iar vara ma uita Dumnezeu la terase in ploi de bere. Conduc ca un maniac, nu ma supun niciodata, sunt cu nasul pe sus, nu imi plac intrebarile, am toane.

Imi fug ochii dupa femei  si am cele mai nastrusnice si perverse fantezii erotice.  Scriu pe blog cele mai tampite lucruri de ma crucesc singur de ce-mi poate trece prin minte. Sunt un nebun dezaxat si-o mai si spun lumii intregi.

Ma iau fiorii cand realizez cum sunt si ma intreb cat o sa ma mai suporti.  Si mi-e teama sa nu te pierd. Si vreau sa ma placi si incerc sa fiu cuminte, romantic, gingas. Si imi place si cand sunt asa. Si doar prin tine si cu tine pot fii asa.

Dar mi-e teama din nou! Daca tu defapt placeai nebunul de odinioara? Si melancoliile si gingasiile mele te obosesc, iubito? Ce sa fac? Cum sa fiu?

De ce mi-e teama iubito c-am sa te pierd? N-am incredere in mine? N-am incredere in tine? N-am incredere ca merit un trup si suflet ca al tau? Ce se intampla cu mine?

Si de ce ma chinui singur cand ar trebuie sa fiu fericit? Ah, ma innebunesti iubito! De-ai stii ce este in sufletul meu!

Ah! te iubesc! Te ador! Te vreau!

Anunțuri

Cafea cu lacrimi de ploaie

E dimineata, e innorat si la radio se anunta ploi.  Ies pe terasa. Sunt doar eu si ceasca de cafea. Sunt doar eu si ceasca si viata si ploaia marunta care mangaie frunzele plecate sub atingerile ei dulci. Sunt stropi marunti si fini ca cei ce raman dupa spargerea balonului de sapun si se descompun in culori si amintiri si crampeie de viata.

Iubesc ploaia. O iubesc si as vrea sa o prind, sa o ating asa cum numai ea m-a invatat. Vreau sa-i simt gustul atat de plin cu dragoste. Imping cana spre ea si privesc cum isi lasa picaturile sa o umple numai pentru mine. A lasat una chiar pe marginea cestii… Ma infioara gandul atingerii ei.  Imi apropii ușor buzele, abia o ating si-o las sa-mi intre in fiecare nervura ca un sarut umed, pierzandu-se pe veci acolo unde va ramane pentru totdeauna.

Si sarutul este dulce, iar cafeaua amaruie si sunt un amalgam de trairi, sentimente si dorinte. Sunt iubire si tristete. Sunt prezent si trecut si viitor. Sunt eu si este ea. Picătura de ploaie.

Si valuri de emotii ma cuprind, iar ochii duc dorul lacrimilor secate de dureri insuportabile. Duc instinctiv cana la gura in speranta ca acest mic gest imi va alunga tristetea ce ma tulbura. Buzele imi tremura incontrolabil. Inclestez tamplele, ochii imi fug într-un colt, aerul tasneste sacadat, incerc sa inghit nodul ce doare. Si-mi vine sa urlu, sa tip sa zbier. Nu, n-am sa plang. N-am sa plang! Ma auzi?? Doamne, cat va urasc. Pe voi. Toti!

Picaturi aduse de o adiere cad si-mi aluneca pe obraji. Coboara incet lasand dare de mangaiere trista si se pierd  in ceasca verde cu cafea. Sorb ultimul strop de amar, il inghit si il incui la loc in mine, caci in zadar as urla, zbiera, tipa, caci nimeni, nimeni nu ma aude.

Si-mi soptesc in gand ca te iubesc si as vrea o zi cu tine. Doar o zi si un sarut intre o lacrima de ploaie si buzele ce-mi ard de dorinta desfatarii. Doar un sarut ce atat de dulce imi va lua durerea. Doar o zi sa ne iubim cu dragoste fara sa ne indragostim. Si sa fug apoi ca un actor spre un alt decor in care iar sa ma framant de dor.